Huawei blocat de Google: de ce să ne fie mai frică de SUA decât de China

Spread the love

E vestea momentului: Huawei a pierdut drepturile de a se folosi de serviciile Google. Intel, Qualcomm și Broadcomm ar fi impus același blocaj. Ce urmează?

Săptămâna trecută, Trump semna un decret oficial prin care interzicea colaborarea companiilor americane din tech cu anumiți vendori și producători din afara Statelor care ”ar putea” amenința siguranța națională. Din start, decretul a fost interpretat drept unul ”anti-Huawei” și repercusiunile lui nu au întârziat să apară.

Google blochează Huawei – ce înseamnă asta pentru utilizatori și pentru Huawei

Reuters a anunțat, luni dimineață, că Huawei a fost blocat de la folosirea unor servicii Google, printre care sistemul de operare Android. Asta înseamnă că posesorii de smartphone-uri Huawei nu vor mai primi actualizări de securitate sau de sistem de operare direct de la Google. În schimb, compania tocmai a anunțat că se va ocupa personal de update-urile de securitate pentru dispozitivele aflate în prezent pe piață.

Practic, deocamdată, singurul dezavantaj în a deține un smartphone Huawei este acela că nu vei trece la următoarea versiune de Android – poți folosi în continuare toate serviciile și toate aplicațiile, deci nu e nevoie să te impacientezi. Telefonul tău nu va fi dezactivat de la distanță, nici nu îți va șterge cineva aplicații din telefon.

Pe viitor, în schimb, dacă decizia guvernului SUA nu este întoarsă, Huawei va putea folosi doar AOSP, adică Android Open Source Platform, o versiune un pic mai rudimentară a sistemului Android care nu vine cu aplicațiile Google (Youtube, Maps, Gmail etc.) preinstalate și nici cu acces la magazinul oficial Google Play. Cu toate că utilizatorii își vor putea instala singuri aceste servicii din alte surse (mai mult sau mai puțin de încredere) și vor avea acces la alte magazine de aplicații (inclusiv AppGallery al Huawei), lovitura este una de amploare pentru Huawei. De ce? Pentru că oamenii s-au obișnuit să scoată smartphone-ul din cutie și să aibă pe el serviciile de bază, fără să fie nevoiți să le pirateze, practic.  

Huawei a ajuns pe locul doi global pe piața de smartphone-uri, iar din vânzarea de telefoane – atât sub brandul Huawei cât și sub brandul Honor – compania obținea venituri importante care, cu siguranță, vor fi afectate de măsura luată de Trump. Dacă interdicția Huawei nu va fi ridicată (lucru care s-a întâmplat în trecut cu ZTE, la trei luni după blocarea pe un temei similar), compania are multe de pierdut.

Totuși, de pierdut va avea și Google – dintre cei care intenționau să cumpere un smartphone Huawei, o parte s-ar putea îndrepta către iPhone-uri, iar cota de piață a Android ar avea de suferit. Să nu mai vorbim despre utilizatorii care vor continua să achiziționeze modele Huawei (pentru că există un fan-base considerabil) și care vor folosi aplicații terțe și care ar putea renunța treptat la unele servicii Google în favoarea altora concurente.

Și piața de smartphone-uri, în general, va avea de suferit. Huawei a adus numeroase noutăți și inovații în ultimii ani, inovații care au fost preluate de concurență în diverse forme. De asemenea, dintre cei trei giganți din topurile de vânzări, Huawei avea prețuri ceva mai temperate, deci e posibil să vedem o creștere a prețurilor mai rapidă pe segmentul premium.

Cine are de câștigat de pe urma decretului lui Trump

Blocarea Huawei de pe platforma oficială Android va duce la un gol uriaș pe piața de smartphone-uri. Și, cu toate că Google și Huawei au mult de pierdut de pe urma interdicției, asta nu înseamnă că nu vor exista companii care vor putea specula, pe termen scurt, această situație.

Samsung, principalul competitor al Huawei pe piața de telefoane mobile ar putea înregistra o creștere, având în vedere că are cel mai mare reach dintre toți producătorii de smartphone-uri cu Android și cel mai cunoscut brand. Unii utilizatori ar putea migra către companii mai mici, precum OnePlus, Xiaomi sau ASUS, mulțumită prețurilor mai scăzute, și e posibil ca și Apple să aibă un pic de câștigat, pentru că sistemul iOS va părea suficient de familiar pentru foștii utilizatori de EMUI.

Dacă, până la urmă, vor fi confirmate și zvonurile privind o interdicție a Intel de a lucra cu Huawei, majoritatea producătorilor de laptopuri vor respira ceva mai ușurați. De ce? Pentru că, în ciuda faptului că e cel mai nou jucător pe piața de PC-uri, laptopurile Huawei sunt printre cele mai bune cu Windows pe care ți le poți cumpăra la momentul actual. (Full disclosure – eu mi-am comandat sâmbătă un MateBook 13, tocmai mi-a sosit și sunt foarte încântat de el).

Huawei nu dispare, dar e posibil să se transforme

Spre deosebire de alți producători de pe piață, Huawei e companie semi-independentă când vine vorba despre componentele hardware – procesoarele din smartphone-urile sale sunt făcute intern, deci decizia Qualcomm de a bloca compania nu va avea un impact atât de mare (GPU-ul e făcut de Qualcomm, dar există alternative), iar pe partea de ecrane colaborează cu alte companii din Asia. Își face singură modulele 4G/5G și lucrează chiar și la o placă video pentru PC-uri și, probabil, și la un procesor pentru laptopuri.

Pe partea de software, Huawei lucrează de vreo șase ani la un sistem de operare propriu pentru smartphone-uri. Detalii despre el nu se cunosc, dar principala provocare pentru Huawei în această situație ar fi atragerea dezvoltatorilor de aplicații de partea sa – e foarte greu (dacă nu aproape imposibil) să construiești un ecosistem de la zero – să vedem exemplele cu Tizen, de la Samsung, Windows Phone, de la Microsoft, chiar și BlackBerry OS. Avantajul Huawei în această situație este piața din China – compania are o popularitate imensă și, sub promisiunea unui produs local, sigur, și ferit de ochii americanilor (ironic, nu?), Huawei ar putea strânge o masă critică de utilizatori cu care să încerce să se extindă și în afara regiunii. O altă opțiune ar fi modificarea AOSP cu actualul skin EMUI și comercializarea telefoanelor fără serviciile Google preinstalate.

Așadar, în cazul în care interdicția impusă de Trump va rămâne în picioare, e posibil să ne reîntâlnim cu un Huawei complet diferit, dar peste ceva timp.

De ce ar trebui să ne fie mai frică de SUA decât de China

Și acum să nu vă las cu impresia că titlul a fost unul de clickbait și atât. În războiul economic dintre China și SUA, poate părea că americanii sunt băieții buni și inofensivi. Poate părea că datele noastre sunt mai în siguranță în serverele țării care a inventat democrația și care a răspândit-o, democratic, evident, în întreaga lume. Poate părea că o companie din China spionează mai mult decât una americană sau că un guvern e mai bine intenționat decât altul.

Și poate Huawei e compania pe care mulți adoră să o deteste în această perioadă – de regulă, așa se întâmplă cu orice ”underdog” care se apropie de pole-position într-un timp foarte scurt, nimic nou aici.

Dar câteva lucruri sunt sigure – SUA deține monopolul absolut când vine vorba despre sistemele de operare – iOS, Android, Windows, MacOS. Și asta înseamnă că, prin apăsarea unui buton (sau semnarea unui document oficial), non-SUA ar putea oricând să rămână în beznă sau în semi-beznă. Trump nu are acces doar la arme nucleare, ci și la nucleara 2.0, cea care ar forța tot restul lumii să o ia aproape de la zero din punct de vedere digital. Și nu, aici nu este vorba doar despre sisteme de operare, ci și de majoritatea serverelor – acea infrastructură despre care SUA tot spune că trebuie protejată.

Da, în China nu e prea frumos – internetul nu e liber și nu ai nici Facebook, nici Google, nici Instagram și nici Youtube. Dar nici nu poate dicta guvernul chinez când nu mai ai voie, tu, om al lumii libere, să le folosești. Iar când Trump semnează un decret care obligă Google, Intel, Broadcomm, Qualcomm și alte companii să nu mai lucreze cu altele, dovedește doar că un producător de tehnologie nu trebuie neapărat să colaboreze cu statul pentru a fi controlat de el. Și dacă guvernul Chinez ar fi luat decizia ca un anumit serviciu să nu funcționeze în granițele sale, decizia i-ar fi afectat doar pe chinezi, nu întregul mapamond.

Iar acum vor urma repercusiunile – și pentru Huawei și pentru Google și pentru utilizatori și pentru companiile americane care au afaceri în China și pentru celelalte chinezești care au afaceri în SUA. Trump a tras primul foc în acest război care va rămâne în istoria smartphone-urilor. Poate nu numai.


Facebook Comments

1 comentariu publicat

  1. Mi se pare hilara comparatia dintre China si America in materie de periculozitate. E ca si cum am zice ca e mai periculoasa masina pe care o conducem decat cea de la dealer din curte doar pentru ca pe aia n-o folosim. Normal ca America ne poate influenta mai mult prin decizii, pentru ca am ales sa fim aliatii lor, nu ai chinezilor. Daca am fi ales China, am fi avut parte de Internet-ul chinez. Nu stiu cat de bine ar fi fost. Formularile sunt tendentioase la adresa Americii intr-o maniera inutila. Libertatea vanduta de America este exact asa: libertate vanduta, cumparata de noi. Si da, daca dealer-ul de masini dispare din oras, vom avea o problema cand va trebui sa ne schimbam masina. Dar chiar trebuie sa ne fie frica?

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. De citit în drum spre casă - 508 » Georgeisme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.